GeFEE Technologies, companie software românească care a dezvoltat o suită complexă de aplicații pentru gestionarea activității operatorilor de energie electrică și gaze și a început demersurile de listare pe SeedBlink, cea mai mare platformă de equity crowdfunding din regiune, vrea să se implice în proiectul prezentat de Profit.ro și dezvoltat cu fonduri UE de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), de implementare a unei soluții informatice prin care românii să-și poată schimba online furnizorii de electricitate și gaze în doar 24 de ore, față de 21 de zile în prezent, a anunțat la Profit TV CEO-ul companiei, Mihai Dârzan.
GeFEE Technologies a creat platforma Procesio, care oferă posibilitatea oricărui angajat din orice companie să asambleze componente software în sistem no-code, fără ca să aibă nevoie de cunoștințe de programare. Compania a început activitatea în 2014, iar în prezent are parteneriate cu peste 50% dintre companiile de furnizare energie electrică din România și peste 20% din furnizorii de gaze naturale, iar din 2018 și-a extins activitatea și în Serbia.
"Este un proiect pe fonduri europene inițiat de ANRE, am fost și noi implicați anul trecut în zona de consultanță pentru realizarea acestui proiect, pentru că suntem foarte bine ancorați în această zonă. Noi avem soluții pe partea furnizorului și în interfața pentru consumatorul final, pentru reducerea timpului de schimbare de la 21 de zile la 1 zi, doar că problema la nivel de piață este că nu toate sistemele sunt interconectate. Cu această nouă tehnologie pe care noi o avem, tehnologia no-code, vom participa la acest proiect, prin care vrem să dovedim viabilitatea și puterea tehnologiei pe care noi o creăm. Vrem să facem un proiect la nivel de țară, iar avantajul nostru este că înțelegem care sunt provocările și nevoile pieței, înțelegem și businessul și avem și tehnologia necesară. Proiectul își propune să interconecteze toți participanții la piața de energie, toți deținătorii de licență, adică furnizori, distribuitori, producători, în total peste 200 de companii, plus reglementatorul, și să automatizeze procesul pe partea consumatorului. Astfel, impactează toată populația României și agenții economici", a spus Dârzan la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/profit-live-tv-sa-ajutam-businessul-mihai-darzan-ceo-ringhel-despre-proiectul-it-prin-care-romanii-isi-vor-putea-schimba-furnizorul-de-energie-in-24-de-ore-19415370

We are GeFEE Technologies – a next-generation enterprise software company born from over a decade of experience in the energyy sector. Our journey began in 2014 under Ringhel TEAM, and in 2025 we took a bold step forward by creating a dedicated entity focused solely on delivering high-impact digital solutions for power and gas companies. What sets us apart is our deep, operational understanding of the energy market, which enables us to build products that are not only innovative but also precisely aligned with the complex needs of our clients.
